iPODO BLOG

iPODO BLOG

joi, 12 ianuarie 2012

Program TV-23.Aug.2020




 23 August 2020

TV RO         cid:1.1616432988@web38207.mail.mud.yahoo.com


6.00
Intonarea imnului naţional Puşca şi cureaua lată
6.10
Jurnal de ştiri
În cuprins, tradiţionala transmisie în direct
 : Întoarcerea zilnică din Bamboo la Palatul Cotroceni a preşedintelui Elena Băsescu
7.00
Dimineaţa devreme
Matinal cu Marian Valorosu şi Magda Ciumac
Rubrici: ● Fitness cu Nikita; ● Tratarea rănilor de cuţit şi a muşcăturilor de leu cu Fraţii Cămătaru, ● Horoscop cu vrăjitoarea Maria Câmpina ● Să mâncăm sănătos cu Oana Roman
9.00
Din dragoste (r)
Prezintă Petre Roman
10.00
RO minor
Program special pentru minoritatea românilor, câţi or mai fi rămas în ţară
10.05
În direct de la Ateneu
Concert extraordinar: The Three Turbo Tenors Pe Sistem
Cu Sorinel Copilul de Aur, Baby Minune şi Florin Salam, sub bagheta Excelenţei Sale Dan Bursuc
11.30
Talk-show politic
Cu Mihai Tatulici
Tema zilei: Scandal la Ministerul Culturii! Ministrul Daniela Gyorfi acuzată de consilierul prezidenţial Monica Iacob-Ridzi că şi-a operat sânii pe bani publici
12.30
Jurnalul de ştiri al amiezii
În direct de la Palatul Victoria : Conferinţa de presă a primului-ministru Elena Udrea
13.00
Tânăr şi neliniştit iSi
Episodul 127 857
În acest episod, Victor Newman toarnă în pahar 50 ml de gin tonic; în episodul de mâine va ridica paharul. Nu rataţi! Luni, 17 august la ora 13.07, imediat după Publicitate, va bea ginul!
14.00
Universitatea Spiru Haret prezintă:
Cursuri în direct
Ofertă promoţională! Urmăriţi timp de 7 zile cursul de Medicină şi primiţi o licenţă în Arhitectură şi un doctorat în Ştiinţe sociale!
15.00
Mondenii
Singura emisiune de divertisment în care, pentru a evita efectele nedorite, vedetele şi politicienii se imită singuri
16.30
Acces direct
Cu Mădălin Ionescu
Subiectele zilei : ● Un pensionar i-a băgat soţiei goblenurile pe gât. Imagini spectaculoase de la radiografie! ● Ţolea Ciumac l-a bătut pe Horia Roman Patapievici pentru că acesta nu l-ar fi salutat cu îndeajuns de multă condescendenţă. ● Monstrul din lacul IOR! Un somn gigantic a înghiţit toţi clienţii unei terase. Printre victime, Costin Mărculescu! Trezit din somn, Costin vine să-şi lanseze noul album de muzica lăutărească
19.00
Principalul jurnal de ştiri al zilei
Subiecte : ● Vizita oficială a preşedintelui Elena Băsescu în ţara vecină şi prietenă  Constanţa. ● Preşedintele român şi regele constănţean Radu Mazăre negociază eliminarea vizelor pentru cetăţenii români care vor să viziteze Regatul Constanţa. ● Avertizare de caniculă: cod infraroşu. Se aşteaptă temperaturi de peste 55 de grade. Cetăţenii sensibili la foc sunt sfătuiţi să rămână acasă
20.00
iFILMi
Târgoveţul mustăcios
Tragedie romantică, India, 2021
Povestea romanţată a tinerei Khalya care pleacă din orăşelul natal pentru a-şi realiza visul de a deveni şoferiţă de TIR. La cursul de legislaţie rutieră întâlneşte un tânăr orb care dorea să devină şofer de taxi. Fata îl consideră urât, dar se îndrăgosteşte de inteligenţa sa, se mărită cu el şi îi face doi gemeni. Nefiind de acord cu căsătoria, tatăl Khalyei vine să se răzbune. De aici filmul devine cu adevărat interesant. Bătrânul află că ginerele este de fapt fiul său nelegitim, aşadar gemenii sunt rodul unui incest. De ruşine, gemenii intră pe unde au ieşit, Khalya devenind din nou gravidă. Toţi trei pleacă în căutarea unui tată de conjunctură şi îl găsesc în persoana unui traficant de ceai de muşeţel, Jawaharlal Mumbay. Gemenii se nasc din nou, dar Jawaharlal îi ucide şi pleacă în America împreună cu o plăpumăreasă de care era îndrăgostit încă de pe vremea Marii Foamete, când ucisese, tranşase şi mâncase un târgoveţ mustăcios. Copleşită de durere, Khalya cântă şi dansează
22.30
Trăsniţi în NATO iSi
Episodul 23 500
Cel mai longeviv sitcom din toate timpurile!
23.00
În gura mă-liniuţă-tii
Pamflet de revista presei
0.00
Late Night Show
Cu Laura Andreşan şi invitaţii săi.
Asistentă permanentă: Mircea Stoian.
Subiectul zilei: Centenar!!! Mama Zina Dumitrescu la 100 de ani şi 100 de tentative de sinucidere!
1.00
Dan Diaconescu Direct
Serialul Elodia
3.00
Noaptea petrecăreţilor
Program liber de manele



Manipulare capitalista?!



Tot ce putea fi mai bun inainte de 1989 era o paine alba, pufoasa si eventual, calda. Tot ceea ce putea fi mai rau era o paine neagra, de secara/graham, de care lumea era satula pana peste cap. 
Tot ceea ce poate fi mai rau, pentru sanatatea omului capitalist din anii 2000, e o franzela pufoasa. Aceasta se transforma intr-o adevarata bomba daca, Doamne pazeste!, mai e si calda. Tot ceea ce poate fi mai bun pentru romanul capitalist postrevolutionar e o paine neagra, de secara/graham, pentru care lumea se bate la magazin. 
In "iepoca odioasa", oamenii erau gata sa se calce in picioare pentru un litru de lapte cu grasime, de la tarani. Laptele de la ICIL era prelucrat si nu avea deloc grasime. Comunistii erau injurati pentru ca scoteau totul din el.  
Mai cumpara cineva astazi lapte cu mai mult de 1,5% grasime? Nu, pentru ca face rau sanatatii. Romanii consuma cu cea mai mare placere laptele cel mai slab si cel mai putin gustos, atunci cand nu prefera chiar laptele de soia.
 Carnea cea mai buna (si rara) era cea de porc, pe care o obtineai pe sub mana, de la abator, sau de la o ruda cu casa si curte la tara . Lumea se batea pe sorici si pe jumari si era, in schimb, satula de carnea de pui si de pestele oceanic, din alimentara.
 Mai nimeni nu se uita acum la carnea de porc. Puiul si pestele, insa, da! Acestea sunt alimente usoare cu care se traieste bine.
 Unul dintre motivele pentru care Ceausescu era injurat cel mai tare era faptul ca taia curentul oamenilor. 
Acum, intraga Romanie stinge, benevol, lumina de Ziua Pamantului. Stam pe intuneric si ne simtim ecologisti. Mai mult, ni se recomanda sa facem, pe cat posibil, economie de energie electrica, sa tinem aprinse cat mai putine becuri, sa punem in functiune cat mai putine electrocasnice. Nimic nu ni se pare mai firesc.
Regimul comunist era odios pentru ca ne limita anumite libertati. De pilda, ne interzicea sa corespondam cu rudele sau cu prietenii din strainatate.
 Acum, cei care lucreaza in birourile corporatiilor nu mai pot coresponda cu nimeni. Yahoo messengerul si yahoo emailul sunt interzise, cel putin in timpul orelor de program. Iar programul nu tine, ca pe vremuri, doar opt ore in special daca exista o concurenta intre departamente, cine depaseste primul norma de afaceri. Multi angajati sustin ca aceste restrictii sunt firesti. E normal sa li se interzica sa intretina corespondente private, de ce sa piarda ei pretiosul timp al marelui binefacator corporatist?  Iar daca managementul citeste corespondenta de serviciu a angajatilor, cu atat mai bine: conducatorii au dreptul sa ia masuri pentru a asigura bunastarea perpetua a firmei, pentru a depista elementele lenese si pentru a preintampina eventualele acte de sabotaj.
 Omul comunist manca, de voie, de nevoie, dietetic, insa tanjea dupa o mancare gustoasa. Omul capitalist are la discretie mancarea gustoasa si si-o interzice. De ce?
Pentru ca tine la silueta si urmeaza indicatiile medicilor
Din proprie vointa, romanul postrevolutionar isi baga acum pe nas painea neagra, lapte degresat si pui lesinati, isi opreste singur curentul, renunta benevol la propriile drepturi, isi lasa corespondenta la indemana sefilor si sustine sus si tare ca toate aceste lucruri sunt cat se poate de firesti.
Ba mai mult, ca privatiunile ii fac si o mare placere!  
Ce inseamna manipularea capitalista ...

vineri, 6 ianuarie 2012

2012-anul cu perspective diferite.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: război.
“Europa este la una din cele mai grele, poate cea mai grea ora a sa de la al Doilea Război Mondial”
“Nimeni nu ar trebui sa creadă ca o alta jumătate de secol de pace in Europa este garantata – pentru ca nu este […] Așa ca spun din nou: daca euro se prăbușește, Europa se prăbușește”.
Nicolas Sarkozy, președintele Franței : Europa explodează!
“Europa n-a mai fost niciodată intr-un pericol atât de mare. Exista riscul exploziei Europei, ne găsim intr-o situație extraordinar de periculoasa”.
Jasek Rostowski, ministrul de Finanțe al Poloniei: război.
“După toate aceste șocuri politice, economice, ar fi foarte neobișnuit sa putem evita un război in următorii 10 ani. Un război, doamnelor si domnilor. Mă gândesc serios sa obțin green card-ul pentru copiii mei in Statele Unite”.
Christine Lagarde, șeful FMI: păstrez un optimism disperat.
“E o situație foarte serioasa, din multe puncte de vedere complet noua. Creștere paralizata, șomaj ridicat, revolte sociale ca rezultat si piețele financiare in deruta. Multa nesiguranța. Deloc o imagine…plăcuta”.
Eveline Widmer-Schlumpf, ministrul de Finanțe al Elveției: ne pregătim de căderea euro.
“Guvernul elvețian se pregătește deja de prăbușirea euro. Un grup de lucru studiază in acest moment impunerea controlului capitalului si introducerea ratelor negative ale dobânzii, pentru a proteja Elveția de refugierea capitalului, pe care o prăbușire a euro o va declanșa”.
US Gen. Martin Dempsey, seful Statului Major Interarme: haos si revolte.
“Pentagonul e îngrijorat de potențialul unor revolte civile, pe măsură ce criza financiara a Europei ia amploare”.
“O rupere a Europei in bucăți va avea consecințe pentru Pentagon”.
Sluga de Racchitele (asa-zisul primministru al Romaniei)- prosperitate :
“2012 este un an mai bun decat ne asteptam, cresterea economica va fi de 2,5%, cu 1,5% mai mult decat prognozam anul trecut !”