iPODO BLOG

iPODO BLOG

vineri, 24 iulie 2020

ACUARELA (parodie)



Parodie după "Acuarela" lui Ion Minulescu

În metropola din care, am plecat pe-a vieții cale,
Cetățenii pe trotuare merg încet, pășind agale.
La costum şi la cravată, îmbrăcați de sărbătoare,
Trecătorii, cu mirare, se întreabă: „Cine-s oare?”

Este floarea cea vestită, toți cu câte-o facultate,
Adunând de-atunci încoace șaptezeci de ani etate.
Hotărâți sa se-întâlnească, cam în fiecare an,
Până când n-o mai rămâne decât unul... în final.

Am venit din toată țara, unii chiar din larga lume,
La-ntâlnirea cu colegii, să ne ținem iar de glume!
Am fost prieteni buni la școală, şi-așa am rămas mereu,
Dorul de-a-i vedea la față ne apasă tot mai greu.

Pupături, strângeri de mână, glume, vorbe amicale,
Amintiri din tinerețe, când nu prea aveam parale,
Dar aveam o calitate: eram veseli, geniali,
Hotărâți şi noi s-ajungem... ingineri sau... generali...

Ne uităm unii la alții, ne-ntrebăm chiar cu mirare:
Cum a fost, măicuță, oare, o atare transformare?
Am plecat cu toți-n viață, tineri, veseli şi frumoși
Şi ne-ntoarcem în postură ... cu par alb sau chelioși.

După ani de trudă multă, am ajuns cum ne e scris,
Să acumulăm, firește, bogății de nedescris:
Pe la tâmple-avem argintul, aurul pus de dentist,
Plumb atârnă la picioare, pietre scumpe-n colecist...

La Snagov nu avem vile, nu avem nici șase case,
N-am făcut nimic pe pile, precum alții fără oase,
N-am avut şi n-avem firme, intrate în insolvență,
N-am intrat la pușcărie... niciunul din intendență!

Însă mergem înainte, nu ne dăm deloc bătuți,
Căci avem umor şi farmec, chiar şi oarece bănuți.
Şi acum, la vârsta-aceasta, ne mai ținem de femei,
...Să ne-ajute-a trece strada sau să nu cădem pe-alei...

Balada vietii trecatoare.