iPODO BLOG
joi, 22 noiembrie 2018
luni, 19 noiembrie 2018
sâmbătă, 17 noiembrie 2018
Bel poema de Mario de
Andrade (San Paolo 1893-1945) Poet, romancier, eseist și muzicolog.
Unul dintre
fondatorii modernismului brazilian.
Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să
trăiesc de aici înainte decât am experimentat până acum.
Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de dulciuri:
primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că au mai rămas puține,
a început să le guste intens.
Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt
discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că
nimic nu va fi atins.
Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda
vârstei lor cronologice, nu au crescut.
Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se
grăbește. Nu mai am multe dulciuri în pachet.
Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte umani,
care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor
și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși. În acest fel, demnitatea
umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și onestitate.
Este esențial faptul că face viața utilă.
Vreau să mă înconjor cu oameni care știu cum să atingă
inimile, de oameni care au învățat greutățile mari ale vieții, cu atingeri
dulci ale sufletului.
Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe
care numai maturitatea o poate da.
Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi.
Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum.
Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu
cei dragi și cu conștiința mea.
Avem două vieți iar a doua începe când îți dai seama că ai
doar una.
sâmbătă, 10 noiembrie 2018
vineri, 2 noiembrie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)