De 15 ani sunt casnica. Nu am fost asa dintotdeauna. Cand m-a cunoscut sotul meu lucram in turism, pe Litoral. Si imi placea foarte mult, pentru ca totdeauna mi-a placut societatea, oamenii. Sa fie multi oameni in jurul meu. Mai tarziu am ajuns inchisa intre patru pereti. Am stat foarte mult singura. E adevarat, la inceput am incercat sa dau fetita la cresa, dar nu se adapta. Era mereu bolnava si nu manca. Asa ca am ramas acasa. Singura. Sotul meu pleca mereu pe mare. Imi amintesc cum, chiar la inceputul casniciei noastre, a fost nevoit sa plece pentru trei luni pe mare. Si eu plangeam, iar o vecina mi-a spus: “Taci tu, al meu e plecat de sase luni si nu stiu cand se intoarce.” Asta a fost. Ma sunau si-mi spuneau: “Sotul dv. a trebuit sa plece. Dar fiti linistita, nu pentru mult timp, pentru doua saptamani.” Parca asta era putin. Doua saptamani si cu doua saptamani, se aduna. (…) “Dupa o pauza de 15 ani e greu sa-ti reiei activitatea. Mi-am iesit din mana, cum se spune.(…) La noi in familie exista mentalitatea ca femeia trebuie sa stea la bucatarie.
1995, Maria Băsescu, Ochiul soacrei, preluare Libertatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu